In gara Alesd flutura nervos un steag rupt, sfasiat de vant, un tricolor handicapat si nesigur... Culoarea ierbii mi-a adus aminte de peisajele scotiene: totul e crud si ud, poate prea crud si prea ud. Vreau sa ajung in Scotia si sa iubesc iarba, sa o simt rece in maini.
Tot drumul am privit reflectata in geam imaginea unui barbat tanar cu ochelari. Stiu ca atunci cand trenul va ajunge la ultima oprire, cand ne vom ridica in picioare, fiecare cu bagajul lui (batranii buluc spre usa), cand il voi privi fata in fata si nu in oglinda, ma va dezamagi, iar privirea lui nu imi va exprima nimic.

Exista oameni mati...

Uneori chiar cred ca mainile barbatilor sunt cel mai frumos lucru pe care il cunosc.