Am fost aseara la studio Euphorion la premiera piesei de teatru "Chemarea lui Matei" de Florina Ilis in regia Andreei Iacob, scenografia Bianca Imelda Jeremias, avandu-i in distributie pe: Irina Wintze, Hathazi Andras, ramona Dumitrean, Petre Bacioiu, Catalin Herlo, Dan Chiorean, Raluca Sava si Silviu Rusti.
Bucuria mea a fost dubla avand in vedere faptul ca, spre rusinea mea, nu am mai reusit sa ajung la teatru in Cluj pana acum anul acesta, iar in mine striga tare dorul de spectacol. Asa ca am pasit in sala studio cu asteptari ridicate si piesa a fost pe masura! Emotia mea de copil a fost amplificata de atmosfera degajata si prietenoasa din sala de spectacol creata de prezenta actorilor la premiera.
Piesa a combinat arta cinematografica cu teatrul. Pe scena apare un singur actor jucandu-l pe personajul principal, Matei, un informatician priceput care, pe fondul unei dezolari sentimentale, incearca sa rupa legaturile emotionale cu viata de zi cu zi si isi construieste o realitate virtuala in care are parte de "iubire" din partea lui angel_usa cu care corespondeaza de 7 luni si al carei nume real nici macar nu il cunoaste. Matei apare in ipostaza unui personaj narator care isi diseca viata sentimentala si isi intoarce emotiile pe toate partile. Toate trairile sale sunt dublate de imaginile cinematografice proiectate pe 4 ecrane mari pe cei 4 pereti ai salii studio, astfel incat celelalte personaje nu apar decat pe ecran. Matei povesteste cum se indragosteste de directoarea muzeului de arta-Anamaria care, la randul ei, dezvolta o pasiune preschimbata in iubire pentru el, ea fiind casatorita si mai in varsta decat Matei, povesteste cum se casatoreste virtual cu angel_usa, cum prietenul sau, Sergiu-personaj pragmatic, casatorit, 100% real, ii spune ca are nevoie de "o femeie adevarata, nu de o persoana despre al carei sex nici macar nu poate fi sigur", cum seful lui incearca sa il cupleze cu nepoata sa, Ioana. Matei pare sa oscileze ca un pendul intre sentimentele pe care i le rezerva viata lui reala si cele pe care i le ofera internetul. Si totusi, stilul sau de viata se schimba, tabieturile lui din fiecare dimineata sunt distruse de o intarziere de 5 minute, isi schimba camasa, semn ca dragostea s-a instalat in "sistemul" lui, ca incepe sa o uite pe Corina, ultima sa iubire care in cele din urma s-a casatorit cu Vlad, prietenul lui. Matei e un personaj trist, cu ochi tristi, cu glas trist, e o nostalgie tomnatica in ceea ce spune, o "nostalgie profetica" care m-a facut facut sa ma gandesc la versetele din Biblie (probabil si din cauza numelui si din cauza faptului ca mi-am deschis simturile prea tare in timpul piesei). Matei ne vorbeste intr-una despre dragoste, repetand de cateva ori intrebarea "what is love?", "ce e iubirea?". In cele din urma, idila dintre el si Anamaria ia sfarsit pentru ca, "Matei, ar fi bine sa nu ne mai vedem". In acel moment, jocul actorului descrie toate spasmele interioare ale personajului, toata degradarea sa emotionala prin niste miscari semanand cu cele ale unui robot defect. Uneori am avut impresia ca Matei isi tine sufletul in palme, il arunca, il prinde iar. Matei se gandeste ca in cele din urma va ajunge si el sa aiba o "casnicie draguta cu o sotie draguta si doi copii draguti alaturi de care sa imbatraneasca dragut impreuna" si ceea ce inseamna iubirea adevarata. Ceea ce il mai leaga de Anamaria este masina ei rosie pe care aceasta o vinde si care ajunge in cele din urma in posesia lui Matei. El invata sa o conduca pentru ca tot in aceasta masina sa moara intr-un accindent pe sosea.
Judecand la rece, piesa se foloseste de unele clisee cand vorbeste despre iubire, dar acum ma gandesc ca, in iubire, orice cliseu isi pierde aceasta natura. Sunt o gramada de replici pe care mi-ar fi placut sa le retin ( acum imi aduc aminte de doua: "am lasat-o sa imbrace tricoul meu ca, atunci cand vom face dragoste, sa o dezbrac mai intai de mine" si inca una in care se spune ca atunci cand iubesti trebuie sa iubesti mult si tare pentru ca acea iubire sa iti ajunga si pentru atunci cand nu mai iubesti), dar am urmarit piesa nu cu gandul, ci cu sufletul si simturile, incat fiecare replica si miscare mi-a indus o stare volatila, am simtit totul cu pielea. Si, la urma urmei, cred ca marele merit al acestei piese a fost acela de a ma tranforma intr-un vartej de emotie amplificat de muzica misto de pe fundal ;)
