Timp de doua luni:

- am fost un automat de bilete gratuite pentru metrou

- am adunat frunze in fiecare zi

imi lipeam cate una pe piept

nu uita mada e toamna

acum ploaia se potriveste atat de bine cu hainele mele

-m-am facut pres in fata magazinelor

am iubit oameni in functie de greutatea talpilor lor

unitatea de masura perfecta pentru credinta

-am gasit un zmeu l-am luat de pe cer

mi-am dat seama ca e dumnezeu

numai el putea fi atat de tacut asa ca

l-am ascuns sub un pod de peste dunare

l-am pitit bine sa nu il gaseasca cineva

-am lasat cate un fir de par peste tot in

metrou la teatru in salile de expozitii la facultate pe strada in tren

sa incolteasca alte madaline

-mi-am sangerat urechea stanga in unele nopti

incercam sa scap de un cheag

apasa prea tare cu rosu pe vise

-am vazut un pat suspendat intr-o

camera alba

imi doresc sa dorm acolo

-am trecut prin pe langa peste

multi oameni asa cum imi place mie

-am lipit desene pe pereti

am adus lucruri marunte in camera

am deschis usa

am fumat

am aerisit

-am cules o castana in octombrie

si-a schimbat forma de atunci

de culoare ce sa mai vorbim

-da, se pare ca totul e ok

traiesc

doua luni inseamna cat un pumn de nisip sarat

Nu te vad decat rar

atunci cand nu sunt prea obosita sa visez

nu te mai aud

verific uneori apelurile pierdute

numarul tau e inca in agenda

m-a sunat intr-o zi mama de pe telefonul tau

am tresarit atat de tare incat

mi-a ars frunza de pe piept

mada e toamna

prima fara tata.

prezenta fiecarui om in mine e ca o injectie. intrarea in cartierul meu e pielea. sugative infometate de haine de catifea porii imi acopera privirile. fiecare om e o bucata de catifea. uneori ii mangai pe toti cu pielea ca sa isi schimbe nuanta. de-ar fi fiecare seara ca cea de ieri m-as imbolnavi repede. de ieri ma dor oasele. toate oasele imi sunt atat de moi incat daca m-ar prinde cineva de mana m-as sfarama toata ca o bucata de creta. sunt sfaramicioasa. si melodiile astea ma sfarma incet incet. de-constructia corpului meu ar incepe in coltul drept al camerei suspendata undeva deasupra sunetelor de acum - numai bune pentru facut dragoste pofticioasa ca si cum ti-ai infige mana intr-o portie de gelatina dulce si ti-ai linge fiecare deget cu un gest "reloaded" pana la lascivitate. da. de-acolo ar incepe de-constructia mea. m-ai desface bucatica cu bucatica ca pe un lego moale. acolo unde corpul refuza l-ai despica centimetru patrat/ cm patrat cu un cutit. ai sti sa ma re-construiesti la loc? tot bucatica cu bucatica. cred ca le-ai aseza pe toate invers. rosu pe verde nu verde pe rosu. cum as trai cu toate organele in exterior? m-ai infasura intr-un cearsaf mare sa nu-mi fie rusine. sunt albastra pe dinauntru nu translucida. albastra dar nu ca cerul ci ca marea neagra in zilele ei putine putin capricioase. nu am inghitit cerul cu pielea. nu am nimic sfant in mine. nimic.



e 1 noiembrie. ziua mortilor. s-a pus piatra pe piatra si iar am ajuns acolo. tatal meu e sub o piatra mare. toate vocile tac de-atunci. rugaciunile mi-au amutit. oasele le-au inghitit una cate una. la ce bun? nici macar nu-mi era foame. tatal meu e sub o piatra iar eu trebuie sa ma intorc pe dos sa-mi scot toate organele si sa le lipesc pe mine ca un colaj. un colaj-harta care sa le aminteasca celorlalti propozitiile mele. si sa-mi aminteasca si mie cum sa ajung acasa cand gasesc vreo oglinda. asta se numeste su-pra-vie-tu-i-re.

vreau sa sparg cana de cafea de pe birou
imi beau portia zilnica de nisip
tubul digestiv-clepsidra
inghititurile ineaca timpul cu cate o tumora pe mate
tumorile cresc poarta coifuri lucioase
sarbatoresc zile de nastere
iuhu! iuhu! zornaie toate vocile
iubesc sunetul de sticla sparta
pana la urma totul se sparge in mii de bucati
se aduna ca asteroizii in cosmos
fug spre alte planete caut o alta tara
ascunde-ma de sfarsitul zilei
intre atatea cladiri pe care le privesc de jos in sus
iau aer mult cat sa-mi curete clepsidra
oare tumorile se umfla? sparge-le te rog cu un ac de gamalie
of, de-ar fi atat de simplu!
simplu ca ferestrele copacii frunzele din cartierul 8
aici zilele aluneca prin tubul meu digestiv
sunetul de sticla sparta anunta somnul
fiecare vis are moartea lui
moartea e un barbat tacut are lepra pare prietenos si bland cerseste banuti
du-ma te rog intr-un muzeu
despica-mi abdomenul cu un bisturiu de chirurg experimentat
sa-mi vada turistii tumorile cu coifuri colorate
sa faca japonezii poze
atat de multe blituri parca ar fi o furtuna ca ieri
trebuie sa ma crezi
deasupra fiecarui oras creste un carusel.

ganduri

Daca as fi stiut ca totul se va intampla asa, intr-un timp atat de scurt, as fi stat langa tine zi si noapte, ca fiecare gest al tau sa imi ramana tatuat pe cate o bucatica de creier. Tu ai stiut sa ma protejezi si in ultima zi asa cum ai facut-o o viata intreaga. Si ma intreb daca ai stiut sau ai simtit ceva, ma intreb daca ti-a fost frica, fiindca nu as fi vrut nici o clipa sa iti fie frica! Nici o clipa! Intotdeauna mi-a fost frica pentru tine ca nu cumva sa iti fie teama...dar stiu ca erau maini dincolo, oameni pe care i-am iubim mult amandoi...maini calde. Si mai stiu ca tu nu ai vrut nici o clipa sa se intample asta si mi-e ciuda! Iar in ultima clipa pumnii tai iti erau stransi de lupta si de dorinta de a ramane. Ma intreb ce voci te-au chemat atat de repede acolo. Sper sa imi spui tu intr-o zi daca Dumnezeu exista. Fiindca daca exista, e crud! E crud si rau, si nu are sens ce face el! Nu mai cred in el...sau cel putin, credinta mea e ca un fir de ata. Cred in schimb in tine si in oameni ca tine care ma vegheaza zi si noapte. Si toti imi spuneau sa nu privesc in oglinda cand sunt langa tine, dar eu am privit. Nici macar mirosul de formol nu il mai tin minte, desi eram singura langa tine si ma usturau ochii. Tin minte mainile tale frumoase si blande, care m-au leganat 21 de ani. Am inchis ochii si ti-am atins fiecare deget, fiecare unghie, fiecare centimetru de piele ca sa nu uit niciodata geografia palmelor tale...si te-am sarutat pe frunte, asa cum ma sarutai tu. Si imi spuneau toti sa nu mai stau langa tine ca sa nu mi se faca rau de la mirosul de formol. Dar eu am stat. Cum puteam sa te las singur? Niciodata nu m-ai lasat singura, nici o secunda. Ma chinui de saptamani sa gasesc mijloacele de expresie si cuvintele potrivite ca sa iti scriu si sa scriu despre tine, dar totul fuge de sub palmele mele. Of, si tie iti placea atat de mult sa ma stii scriind! Iti promit ca ma adun si iti voi scrie asa cum stiu eu mai bine. Si iti mai promit ca voi trai asa frumos cum ai stiut tu s-o faci si asa cum ti-ar fi placut sa ma vezi. Iti las aici niste versuri de la Celelalte Cuvinte (stiu ca si tu ascultai si mai ascultam impreuna :)), si iti multumesc pentru toate melodiile frumoase pe care mi le-ai strecurat in suflet. Te iubesc din tot sufletul, si iti marturisesc ca te simt aproape (pentru asta iti multumesc). Dar mi-e tare dor de vocea ta, atat de dor incat tot aerul care ma inconjoara ma strange atat de tare, ca o menghina si imi vine sa urlu!

Ca un păienjeniş tăcerea se întinde prin unghere,

Câteva raze mai clipesc stinghere, prin unghere.

Şi iată, visul vine pe furiş şi intră în odaia mea, tiptil, ca un copil,

Pe la fereastră, ca un bătrân cântând din flaut, trece, vântul rece…

Cu atâtea vise în traista lui albastră…

Tăcere… Ochii zilei s-au închis.

În seara asta, ce-mi mai spui tu-n vis,

Te-ascult, vorbeşte-mi, dar încet, încet şi mult!

Şi vorba ta să semene tăcerii.

Te iubesc.

Sertare si vitralii

M-a durut burta aproape intreaga zi. Nu am putut invata, nu am putut face aproape nimic. Am stat tot timpul chircita in pat, am luat 3 algocalmine. Nu am mai rezistat si m-am ridicat cu chiu cu vai ca sa merg la farmacie (marmacie cum zice S.). Paseam cu privirea in pamant sa imi ascund grimasa de durere de pe fata. Am impresia ca aratam ca o fugara, ca o scapata din spital, de aia nu priveam pe nimeni. Si culmea, vad cu coada ochiului o masina straina cum parcheaza pe marginea strazii in dreptul meu, si tot cu coada ochiului il vad pe soferul dubios (un grasan cu ochelari de soare) cum mi se adreseaza. Dar nu auzeam nimic. Nici daca m-as fi simtit bine nu cred ca as fi auzit nimic. Am intrat repede in farmacie si m-am asezat la rand in spatele a doua persoane, cand aud clopotelul de la usa cum anunta un nou bolnav. Si ma trezesc in spatele meu cu dubiosul din masina care mi se adreseaza impertinent: Domnisoara, daca am fi intr-o tara subdezvoltata probabil nu am vorbi unii cu altii, dar intr-o tara civilizata atunci cand o persoana straina cere indicatii i se raspunde. Idiotul. M-am uitat la el nervoasa si nu am scos nici un cuvant. Ce naiba sa ii spun? Sa ma lase dracului in pace cu lectiile lui de buna purtare pe care nu e in masura sa mi le dea? Probabil daca ar avea niste dureri menstruale groaznice asa cum am eu luna de luna ar intelege. Nimeni nu stie nimic. Nimeni nu intelege nimic.

In seara asta dupa ce au ajuns parintii mei aici, am coborat pana la magazin. Am trecut pe langa cladirile (sau fostele cladiri)ale universitatii de Arte Plastice sectia sculptura si de la colt am vazut deasupra gardurilor verzi o statuie a lui Iisus Hristos (seamana cu cea din Rio de Janeiro), un Iisus alb, frumos si bland care veghea intreaga strada, care ma veghea pe mine, pe mine pe mine. Si un sculptor in salopeta de lucru, cu maini frumoase, facea ultimele finisari. Si Iisus isi inalta bratele cu palmele Sale minunate! Priveam hipnotizata sculptura si am inceput sa tremur toata. Am cumparat ce era de cumparat si m-am intors tot pe acolo. Priveam mergand statuia si Hristos ma privea la randul Lui, si sculptorul sau ma privea. S-a oprit din lucru s-a ridicat si ma privea tacut cu dalta in mana. La colt m-am oprit sa privesc statuia cum vegheaza toata strada. Nu vreau aici sa expun toate gandurile si crezurile mele despre Iisus Hristos. Imi aduc aminte de o Biblie pentru copii de cand eram mica in care am citit: Lasati copiii sa vina la mine! Si un desen cu Iisus Hristos frumos si bun, inconjurat de copii. M-a urmarit ani intregi imaginea aceea. Il iubesc pe Iisus Hristos. M-am blocat, incep sa cliseizez, incep sa ma repet. Nu pot sa vorbesc despre credinta fara sa pomenesc de Hristos. Spuneam ca e mitul miturilor ceea ce a facut El. Nu. E Adevarul meu. Adevarul meu (imi starnesc curiozitatea barbatii cu chipuri christice cum e R.).

Am avut un vis acum 2 zile. Erau doi oameni cu caini la noi pe scara. Un caine rau pe care il tinea un barbat in brate. Un alt caine minuscull (il asociez cu un fluture groaznic ca un ghem) care zbura pe scara. Au intrat amandoi cu caini cu tot in lift. Surorii mele ii era teama. A pasit spre cabina. Sora mea a cazut sub lift. O vedeam cazand pe spate, in gol. Am sarit dupa ea si nu am mai gasit-o. am fost apoi proiectata intr-un alt plan. Si am vazut-o dintr-o data acolo, dreapta, simpla, asteptandu-ma. Avea parca o alta culoare. Mi-e teama. O iubesc prea mult. O iubesc cel mai mult.

Mama a visat un sarpe urias in casa noastra.Mama era cu tata in dormitor si ii spunea: Adi., inchide usa, nu-l lasa sa intre. Cand a venit la cj mi-a povestit mama visul si a inceput sa planga.

Bunicul meu e in spital, la sectia cardiologie. I-a spus mamei ca e ultima oara cand se va mai trata in spital, fiindca sfarsitul e aproape. O viseaza des pe Buni Ana. Mi-e teama pentru el. Casa trebuie sa fie acolo, el trebuie sa fie acolo chiar si singur. Casa e spatiul viselor mele unde ma proiectez tot timpul. Acolo se rezolva totul. Se aseaza. Acolo am copilarit.

intr-unul din visele mele nu puteam sa nasc ceva a murit in mine in acea noapte sau pur si simplu refuza sa mai vorbeasca un copil doarme chircit in mine e gri nu are par are piele zbarcita ca a batranilor e invelit in pielea mea alba eu sunt mormantul lui sunt cripta lui calda fiindca in interior organele are o caldura de magma in noaptea aceea ceva din mine il impingea sa se nasca atunci l-am vazut cu ochii din talpile mele de pe picioarele mele e inert un corp inert nu e pregatit pentru tumultul de-afara in noaptea aceea am simtit toate ororile lumii ale mele in noaptea aceea Dumnezeu a plecat din mine tacut.

M-ai intrebat de ce iubesc atat de mult bancile din parc. Am fost fericita cand i-am vazut pe mami si Adi cu Ligia si Vio pe o banca in parc. Noi mergeam spre terasa Parc, ma purtai in palme, abia trezita din letargie. Stii tu, bancile nu uita niciodata oamenii care le-au vizitat. Bancile au o memorie extraordinara! Tin minte fiecare cuvintel al tututror celor care le sed. Vezi tu, de aceea iubesc eu bancile...nu vor uita niciodata fericirea alor mei din seara aceea. Si pe deasupra, mai era si vara...

ne_putinte 3

paseam speriata pe asfaltul cald si moale
inainte am intrat in catedrala m-am rugat am plans
Doamne te rog te rog te rog te rog te rog te rog te rog
poate ar fi mai bine sa nu il rogi pe Dumnezeu
multumeste-I pentru tot ceea ce ai
taci
Dumnezeu nu alege intre bine si rau
Dumnezeu nu are criterii
Dumnezeu nu consulta codul penal
Dumnezeu priveste-
ma

3 barbati in halate albe l-au ridicat de pe targa
l-au trantit pe pat
pajamaua ii era rosie
se uita pierdut si ametit in jur
ochii lui albastri!
mama plangea
se plimba de colo colo
iubea
omul meu
dragostea mea
de ce de ce
mami va fi bine
ne ajuta Dumnezeu
omul meu bun cel mai bun

peretii reci m-au chemat pe hol
imi povesteau visul de ieri noapte
m-am asezat pe jos in pozitie de
fetus

in mine s-a nascut un monstru.

Azi nu a fost o zi pentru tristeti mari, nici o zi pentru bucurii imense, nu a fost o zi pentru depresii si moarte, dar nici pentru zbor. A fost o zi simpla (si Doamne, cat sunt de pacatoase zilele astea!) in care am mers pana la ABC pentru a cumpara o paine, o zi in care m-am bucurat (ca in oricare alta) de voluptatea unei calatorii cu autobusul, o zi in care am baut o cana de vin fiert stand la taclale cu o prietena. Dar spre seara iar m-au invaluit sentimentele ciudate. Mi-a fost teama sa ies pana la magazin pentru o sticla de apa plata. Aveam impresia ca toti oamenii se cocoseaza si se transforma in ciori cu pene lucioase. Si cate paltoane negre! zeci! Vocea vanzatoarei o simteam grotesc de groasa in lumina neonului, la fel de grotesca ca fardul verde de la ochi si oja rosie de pe unghii. Toate oglinzile isi intorceau luminile asupra mea, iar eu mi-am pus mainile la urechi (asa cum faceam cand eram mica si imi era teama de ceva) si nu puteam sa ma hotarasc daca sa cumpar sau nu un pate vegetal! Afara, oamenii ma priveau cu ochi sticlosi. Copacii dispareau unul cate unul, la fel si florile galbene din fata blocului. Auzeam vocea de vrajitoare a vecinei mele. Speram sa intalnesc o figura cunoscuta, macar pe nenea Oprea sau tanti Margareta, sa ii salut respectuos si sa ma conving ca totul e in ordine. Dar nenea Oprea era mult in fata, atunci urca scarile blocului, cocosat sub vesta sa tricotata. Si ah! iar vocea stridenta a Rodicai. Am grabit pasii spre bloc hotarata sa ascult sus "sunnyroad" a Emilianei Torini (poate ma calmez). La etajul doi, paf! am scapat plasa cu iaurtul si apa, iar in acelasi moment s-a stins si lumina. Mai aveam un etaj. nu trebuia decat sa ridic plasa, sa merg cativa pasi, sa aprind becul si sa urc la 3. NU! eu stateam prostita, blocata, nu reuseam sa ma hotarasc daca sa ridic plasa, zornaiam doar cheile in buzunarul stang si mi-era teama ca ametesc, ca ma voi prabusi acolo, in fata usii de la apartamentul lui nenea Oprea. Brusc, am avut un deja-vu si mi-am amintit apoi totul. Eram mica, imi cautam cheile in ghiozdan ca sa deschid usa de-acasa. O voce m-a strigat pe nume: "madaaa". M-am uitat in spatele meu...nimeni. Atunci s-a stins lumina pe casa scarii. Uitasem ca trebuie sa imi caut de fapt cheile, sa deschid usa, sa se faca lumina, sau sa aprind macar becul. NU! eram blocata.M-am intors cu spatele la usa, am inchis ochii, am intins mana in fata si am pornit cu pasi marunti spre lift, apoi, tot cu ochii inchisi si pe bajbaite am pornit inapoi spre usa in timp ce de cutia mea craniana se izbea ecoul vocii ( si daca, Doamne, toate vocile mele ar muti, as invata sa vorbesc!).Am atins lemnul usii, am gasit cheia in ghiozdan, am deschis usa, am intrat in casa si am mers direct la baie unde am stat o ora intreaga, pana am auzit-o pe tusi Marina sunand la usa.DA! asa se intampla si acum.Ma invart o data pe loc, ridic plasa, incep sa urc scarile cu lumina stinsa, proptindu-ma de peretele rece, in timp ce un intuneric moale, masculin, imi atinge fiecare bucatica de piele expusa.Deschid usa, merg direct la baie si ma privesc minute in sir in oglinda: mi-au mutit toate vocile si ma gandesc ca va veni o zi in care voi fi singura singura singura.

"Lumineaza viata mea da-i inteles
fii pavaza de zi si de noapte contra spaimei
da-mi intunericul de catifea al somnului fara
cosmaruri"
(Marta Petreu, "Rugaciune de vara" din volumul "Scara lui Iacob")

Chemarea lui Matei

Am fost aseara la studio Euphorion la premiera piesei de teatru "Chemarea lui Matei" de Florina Ilis in regia Andreei Iacob, scenografia Bianca Imelda Jeremias, avandu-i in distributie pe: Irina Wintze, Hathazi Andras, ramona Dumitrean, Petre Bacioiu, Catalin Herlo, Dan Chiorean, Raluca Sava si Silviu Rusti.
Bucuria mea a fost dubla avand in vedere faptul ca, spre rusinea mea, nu am mai reusit sa ajung la teatru in Cluj pana acum anul acesta, iar in mine striga tare dorul de spectacol. Asa ca am pasit in sala studio cu asteptari ridicate si piesa a fost pe masura! Emotia mea de copil a fost amplificata de atmosfera degajata si prietenoasa din sala de spectacol creata de prezenta actorilor la premiera.
Piesa a combinat arta cinematografica cu teatrul. Pe scena apare un singur actor jucandu-l pe personajul principal, Matei, un informatician priceput care, pe fondul unei dezolari sentimentale, incearca sa rupa legaturile emotionale cu viata de zi cu zi si isi construieste o realitate virtuala in care are parte de "iubire" din partea lui angel_usa cu care corespondeaza de 7 luni si al carei nume real nici macar nu il cunoaste. Matei apare in ipostaza unui personaj narator care isi diseca viata sentimentala si isi intoarce emotiile pe toate partile. Toate trairile sale sunt dublate de imaginile cinematografice proiectate pe 4 ecrane mari pe cei 4 pereti ai salii studio, astfel incat celelalte personaje nu apar decat pe ecran. Matei povesteste cum se indragosteste de directoarea muzeului de arta-Anamaria care, la randul ei, dezvolta o pasiune preschimbata in iubire pentru el, ea fiind casatorita si mai in varsta decat Matei, povesteste cum se casatoreste virtual cu angel_usa, cum prietenul sau, Sergiu-personaj pragmatic, casatorit, 100% real, ii spune ca are nevoie de "o femeie adevarata, nu de o persoana despre al carei sex nici macar nu poate fi sigur", cum seful lui incearca sa il cupleze cu nepoata sa, Ioana. Matei pare sa oscileze ca un pendul intre sentimentele pe care i le rezerva viata lui reala si cele pe care i le ofera internetul. Si totusi, stilul sau de viata se schimba, tabieturile lui din fiecare dimineata sunt distruse de o intarziere de 5 minute, isi schimba camasa, semn ca dragostea s-a instalat in "sistemul" lui, ca incepe sa o uite pe Corina, ultima sa iubire care in cele din urma s-a casatorit cu Vlad, prietenul lui. Matei e un personaj trist, cu ochi tristi, cu glas trist, e o nostalgie tomnatica in ceea ce spune, o "nostalgie profetica" care m-a facut facut sa ma gandesc la versetele din Biblie (probabil si din cauza numelui si din cauza faptului ca mi-am deschis simturile prea tare in timpul piesei). Matei ne vorbeste intr-una despre dragoste, repetand de cateva ori intrebarea "what is love?", "ce e iubirea?". In cele din urma, idila dintre el si Anamaria ia sfarsit pentru ca, "Matei, ar fi bine sa nu ne mai vedem". In acel moment, jocul actorului descrie toate spasmele interioare ale personajului, toata degradarea sa emotionala prin niste miscari semanand cu cele ale unui robot defect. Uneori am avut impresia ca Matei isi tine sufletul in palme, il arunca, il prinde iar. Matei se gandeste ca in cele din urma va ajunge si el sa aiba o "casnicie draguta cu o sotie draguta si doi copii draguti alaturi de care sa imbatraneasca dragut impreuna" si ceea ce inseamna iubirea adevarata. Ceea ce il mai leaga de Anamaria este masina ei rosie pe care aceasta o vinde si care ajunge in cele din urma in posesia lui Matei. El invata sa o conduca pentru ca tot in aceasta masina sa moara intr-un accindent pe sosea.
Judecand la rece, piesa se foloseste de unele clisee cand vorbeste despre iubire, dar acum ma gandesc ca, in iubire, orice cliseu isi pierde aceasta natura. Sunt o gramada de replici pe care mi-ar fi placut sa le retin ( acum imi aduc aminte de doua: "am lasat-o sa imbrace tricoul meu ca, atunci cand vom face dragoste, sa o dezbrac mai intai de mine" si inca una in care se spune ca atunci cand iubesti trebuie sa iubesti mult si tare pentru ca acea iubire sa iti ajunga si pentru atunci cand nu mai iubesti), dar am urmarit piesa nu cu gandul, ci cu sufletul si simturile, incat fiecare replica si miscare mi-a indus o stare volatila, am simtit totul cu pielea. Si, la urma urmei, cred ca marele merit al acestei piese a fost acela de a ma tranforma intr-un vartej de emotie amplificat de muzica misto de pe fundal ;)

ne_putinte 2.

explica-mi starea prin tine printr-o
necesitate a emotiilor
batailor de inima printr-o
dimineata ca oricare alta printr-o
dimineata in care cuvintele chiar nu-si au locul

aerul din camera se face tot mai mic cat
o bila de metal
apasator
o inghit imi
comprima pieptul
ochiul vede tot
hainele mele
cerceii mei
dusul
soarele care ma transforma in gorgona cu bucle in loc de serpi
esarfa mea pe scaun a ta pe pat

nimic din toate astea nu exista
eu nu exist decat azi in ziua asta cu soare aici acum
azi aici acum
astept mainile tale

Libertatea

Era atunci cand am stat amandoi pe acoperisul blocului cu 9 etaje si am baut bere. Am stat intinsi unul langa altul si ne adanceam tot mai mult in bitum. Incercam sa inventam o poveste pentru fiecare lumina aprinsa sau stinsa din apartamente. Orasul dormea sub noi, iar noi doi eram.

In gara Alesd flutura nervos un steag rupt, sfasiat de vant, un tricolor handicapat si nesigur... Culoarea ierbii mi-a adus aminte de peisajele scotiene: totul e crud si ud, poate prea crud si prea ud. Vreau sa ajung in Scotia si sa iubesc iarba, sa o simt rece in maini.
Tot drumul am privit reflectata in geam imaginea unui barbat tanar cu ochelari. Stiu ca atunci cand trenul va ajunge la ultima oprire, cand ne vom ridica in picioare, fiecare cu bagajul lui (batranii buluc spre usa), cand il voi privi fata in fata si nu in oglinda, ma va dezamagi, iar privirea lui nu imi va exprima nimic.

Exista oameni mati...

Uneori chiar cred ca mainile barbatilor sunt cel mai frumos lucru pe care il cunosc.

1. (ne_putinte)

paianjenul de deasupra patului imi mananca rabdator
cate un deget in fiecare noapte
dorm intr-un colt in coltul subsolului de bloc
bratele imi cresc in conductele de gaz

“ieri a murit bunica mea”
asa mi-a spus simplu direct calm
ochii umflati rosii ca un balon rosu la mc donalds
eu stiam deja asta de azi noapte
eu simt cand o bunica moare
un alt copil al lumii isi intoarce fata catre pamant.
eu am avut o bunica
a murit de martisor
in ziua aceea ma durea gatul
zornaiam dropsurile mentolate in cutia de metal
brusc am stiut ce e de facut
mi-am inchis ochiul drept in ambalajul farmaceutic
“s-a stins frumos, incet ca o lumanare”

eu nu ma voi stinge eu nu am lumini de stins printre viscere eu
voi muri si atat
asa ti-am strigat in martie
mi-ai rupt bratele din conducte le-ai bandajat
m-ai dus repede in autobus
acolo m-am intins peste tot ma intreb cum de nu ti-a fost rusine cu mine
m-am lasat sa curg ca o gelatina verde gretoasa
tu inca ma priveai ca un animal insetat de impreunare
bulevardul
parcul
blocuri
tu ma tot priveai insetat de un san de-al meu scurs printre scaune
batranica care vinde flori
batranica senila imi ureaza o zi buna

“urmeaza statia buzau” statia mea
aici trebuie sa cobor
intelege
m-ai dus acasa
m-ai intins in pat
m-ai dezbracat
mi-ai facut un ceai
mi-ai pus o compresa pe frunte
inca erai insetat de impreunare
am zis hai fie
m-ai iubit
eu priveam tavanul si nu gaseam paianjenul nicaieri
fugise scarbit de impreunarea noastra

ma privesti cu dragoste
tac