prezenta fiecarui om in mine e ca o injectie. intrarea in cartierul meu e pielea. sugative infometate de haine de catifea porii imi acopera privirile. fiecare om e o bucata de catifea. uneori ii mangai pe toti cu pielea ca sa isi schimbe nuanta. de-ar fi fiecare seara ca cea de ieri m-as imbolnavi repede. de ieri ma dor oasele. toate oasele imi sunt atat de moi incat daca m-ar prinde cineva de mana m-as sfarama toata ca o bucata de creta. sunt sfaramicioasa. si melodiile astea ma sfarma incet incet. de-constructia corpului meu ar incepe in coltul drept al camerei suspendata undeva deasupra sunetelor de acum - numai bune pentru facut dragoste pofticioasa ca si cum ti-ai infige mana intr-o portie de gelatina dulce si ti-ai linge fiecare deget cu un gest "reloaded" pana la lascivitate. da. de-acolo ar incepe de-constructia mea. m-ai desface bucatica cu bucatica ca pe un lego moale. acolo unde corpul refuza l-ai despica centimetru patrat/ cm patrat cu un cutit. ai sti sa ma re-construiesti la loc? tot bucatica cu bucatica. cred ca le-ai aseza pe toate invers. rosu pe verde nu verde pe rosu. cum as trai cu toate organele in exterior? m-ai infasura intr-un cearsaf mare sa nu-mi fie rusine. sunt albastra pe dinauntru nu translucida. albastra dar nu ca cerul ci ca marea neagra in zilele ei putine putin capricioase. nu am inghitit cerul cu pielea. nu am nimic sfant in mine. nimic.



e 1 noiembrie. ziua mortilor. s-a pus piatra pe piatra si iar am ajuns acolo. tatal meu e sub o piatra mare. toate vocile tac de-atunci. rugaciunile mi-au amutit. oasele le-au inghitit una cate una. la ce bun? nici macar nu-mi era foame. tatal meu e sub o piatra iar eu trebuie sa ma intorc pe dos sa-mi scot toate organele si sa le lipesc pe mine ca un colaj. un colaj-harta care sa le aminteasca celorlalti propozitiile mele. si sa-mi aminteasca si mie cum sa ajung acasa cand gasesc vreo oglinda. asta se numeste su-pra-vie-tu-i-re.