intr-unul din visele mele nu puteam sa nasc ceva a murit in mine in acea noapte sau pur si simplu refuza sa mai vorbeasca un copil doarme chircit in mine e gri nu are par are piele zbarcita ca a batranilor e invelit in pielea mea alba eu sunt mormantul lui sunt cripta lui calda fiindca in interior organele are o caldura de magma in noaptea aceea ceva din mine il impingea sa se nasca atunci l-am vazut cu ochii din talpile mele de pe picioarele mele e inert un corp inert nu e pregatit pentru tumultul de-afara in noaptea aceea am simtit toate ororile lumii ale mele in noaptea aceea Dumnezeu a plecat din mine tacut.

M-ai intrebat de ce iubesc atat de mult bancile din parc. Am fost fericita cand i-am vazut pe mami si Adi cu Ligia si Vio pe o banca in parc. Noi mergeam spre terasa Parc, ma purtai in palme, abia trezita din letargie. Stii tu, bancile nu uita niciodata oamenii care le-au vizitat. Bancile au o memorie extraordinara! Tin minte fiecare cuvintel al tututror celor care le sed. Vezi tu, de aceea iubesc eu bancile...nu vor uita niciodata fericirea alor mei din seara aceea. Si pe deasupra, mai era si vara...